• Sezonul gripal se apropie.
  • Medicul Adrian Marinescu spune că trebuie să ne vaccinăm din timp pentru a evita „o a doua epidemie“.
  • În anumite farmacii din România îți poți rezerva deja vaccinul antigripal, iar medicii te sfătuiesc să începi imunizarea chiar de la finalul acestei luni.

Sezonul gripal din 2020 a fost cel mai ușor din ultimii ani. Noile studii arată că anul trecut cazurile de gripă au fost cu 99% mai puține decât într-un sezon rece obișnuit. Purtarea măștilor, distanțarea socială și igiena mâinilor au fost factori importanți care au ajutat la această scădere.

Uite ce spun medicii despre ce s-ar putea întâmpla în sezonul acesta:

Ne vom confrunta cu două îmbolnăviri, una va fi partea de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 și a doua cu virusul gripal. Anul trecut, situația a fost mai bună pentru că oamenii au stat în izolare, au înțeles poate mai bine decât cum se înțelege acum după perioada de vară ce înseamnă igiena personală, ce înseamnă păstrarea unei distanțe măcar de 1 metru între noi, ce înseamnă purtarea corectă a măștii și ce înseamnă schimbarea ei la fiecare două ore.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Încă noi nu am primit vaccinurile de la minister, dar pacienții, pentru că sunt intens educați de către personalul medical și asistența medicală primară, și-au procurat din rețeaua de farmacii și deja au început să vină pentru a primi acest vaccin“, spune Valeria Herdea, medic de familie.

În anumite farmacii din România îți poți rezerva deja vaccinul antigripal, iar medicii te sfătuiesc să începi imunizarea chiar de la finalul acestei luni.

Doctorul Adrian Marinescu, directorul medical al institutului Matei Balș din Capitală, ne îndeamnă să respectăm cu strictețe regulile sanitare, care ne pot proteja de nenumărate boli, nu doar de gripă sau SARS-CoV-2, și să începem imunizarea pentru gripa sezonieră chiar de la finalul acestei luni.

Este o chestie foarte bună faptul că ne dorim să ne vaccinăm ca principiu general și că dorim să ne protejăm de diverse afecțiuni. Legat de vaccinarea antigripală, în fiecare an ne doream să avem o rată de vaccinare cât mai bună, cu atât mai mult ar trebui să se întâmple acum, și argumentele sunt extrem de clare: În primul rând, România nu are nevoie de o a doua epidemie. E evident. Este bine să ne vaccinăm și să o facem din timp pentru a evita situația mai grea epidemiologică. O facem din Septembrie, ne protejăm și vom avea un sezon ușor legat de gripă“, explică medicul infecționist Adrian Marinescu.