Situație alarmantă la spitalul „Victor Babeș”: „Vin cu zecile, nici la început nu era așa. Spitalul e arhiplin”

Medicul Simin Aysel spune că Spitalul Victor Babeş a devenit arhiplin din cauza noilor cazuri de COVID
Aysel spune că joi au fost din 2.200 de externări, 1.700 de confirmaţi
„Vin cu zecile, nici la început nu era așa. Spitalul e arhiplin”, spune medicul
Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale Victor Babeş din Bucureşti este arhiplin, potrivit medicilor, din cauza internărilor făcute cu noile cazuri de coronavirus.
„Este plin, nu mai prididim cu internările, vin grupuri de zeci de persoane depistate în comunitate în Bucureşti, zilnic, Călăraşi, Roşiori, Giurgiu etc.”, a precizat Simin Aysel Florescu, medic de boli infecţioase şi directorul medical al spitalului.
Sunt chiar mai multe cazuridecât erau la începutul pandemiei, spune medicul, multe cazuri fiind din Bucureşti sau zonele şi judeţele limitrofe.
„Ne-am relaxat. Toată lumea e fericită. Unii cred că boala asta nici nu a existat vreodată. Ei bine, există. Si e din ce în ce mai multă… Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale ‘Dr. Victor Babes’ din Bucureşti e plin. Nu mai prididim cu internările, vin grupuri de zeci de persoane depistate în comunitate în Bucureşti, zilnic, Călăraşi, Roşiori, Giurgiu, etc. Colegii din DSP cauta locuri in spital. Noi primim cât timp încă mai putem asigura un flux externare-internare, dar în condiţiile astea, deja suntem plini. Terapia intensivă e colmatată, spitalul plin, medicii şi asistentele în acţiune maxima. E plin. Nici la inceput nu a fost aşa… pe scurt, azi (joi – n.red.): 2.200 externaţi, 1.700 confirmaţi. Boala exista şi poate fi atât de gravă cum nu vă închipuiţi”, a scris medicul Simin Aysel Florescu, pe pagina sa de Facebook.
Medicul lămureşte şi problema asimptomaticilor, consideraţi de mulţi a nu fi periculoşi. Aceştia însă pot deveni cazuri serioase în 5-6 zile.
„Văd comentarii: ‘pai da, e plin cu asimptomatici…’ Asimptomaticii pot deveni simptomatici în 5-6 zile… ce surpriză, nu?? Da, factorii de risc şi comorbidităţile sunt foarte importanţi. Dar… nu numai… mai există şi un factor necunoscut, care determină forma severă la pacienţi aparent fără risc. Nu ştim tot despre această infecţie. Învăţăm din mers. Ştim însă că trebuie evitată îmbolnăvirea, cât putem de mult. Teribilismul, falsa siguranţă şi ignoranţa fac victime”, a scris medicul pe Facebook.
Autor: Mihai Calin
- Ursula von der Leyen prezintă EU Kids Act care propune interzicerea social media copiilor sub 13 ani, conturi restricționate până la 15 ani
- McLaren pregătește primul SUV din istoria de 63 de ani a companiei
- Un cercetător NASA a descoperit accidental pe Lună craterul McGetchin, considerat cel mai mare crater nou identificat în Sistemul Solar
- Donald Trump amenință Uniunea Europeană cu „tarife serioase” dacă Bruxelles-ul va integra Canada ca membru asociat al blocului comunitar
- Max Verstappen a câștigat o cursă de karting demonstrativă la Silverstone în care a plecat de pe locul 101