• Somnul de şapte până la nouă ore pe noapte are cel mai semnificativ impact, reducând riscul de depresie cu 22%.
  • Acesta este urmat îndeaproape de abţinerea de la fumat, care reduce riscul cu 20%.
  • Limitarea comportamentului sedentar la niveluri reduse până la moderate scade cu 13% riscul de depresie.

O stare fizică bună a fost asociată cu un stil de viață sănătos, dar apar noi studii care arată și impactul la nivel mental. O echipă internațională de cercetători de la Universitatea Fudan din China și Universitatea Cambridge din UK au arătat 7 factori importanți care scad riscul de depresie.

„Depresia nu poate fi prevenită. Se merge pe ideea de prevenție fiindcă alte soluții nu mai au la nivel mondial. Noi trebuie să ne gândim bine la ce anume deteriorează atât structura mentală, cât și cea emoțională. Nu cumva este omul programat genetic, dacă tot se vorbește despre lipsa depresiei din urmă cu 30 de ani și actualmente prezența depresiei?”, spune Radu Leca, psiholog.

Printre factorii care scad riscul depresiei se regăsesc somnul de la 7 până la 9 ore, abținerea de la fumat, consumul moderat de alcool, menținerea legăturilor sociale dar și activitatea fizică regulată.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

„Anxietatea cu elemente depresive se întâlnește mai ales în cazul cuplurilor. Putem să formulăm o idee comercială, prin care să spunem că atât timp cât mănânc sănătos și cât timp dorm și am un număr de pași făcuți zilnic, depresia nu se atinge de mine, dar aceste elemente devin nule în secunda doi”, a mai adăugat Radu Leca.

Citește și: