• O bază de date a celor care refuză vaccinul va fi creată în Spania
  • Ministrul sănătății a declarat că cei care refuză comit o greșeală
  • Alte țări membre ale UE vor avea acces la listă

Spania va crea o bază de date pentru a ține evidența celor care nu se vaccinează împotriva COVID-19, informează BBC. Lista va fi disponibilă pentru statele membre ale Uniunii Europene, a declarat Salvador Illa, ministrul sănătății spaniol. Lista nu va fi disponibilă publicului sau angajatorilor.

Salvador Illa a spus că singura metodă prin care virusul poate fi combătut ar fi vaccinarea în masă. Declarația vine în contextul în care Spania a fost una dintre cele mai afectate țări din Europa. În campania de vaccinare voluntară din peninsulă, este folosit serul celor de la Pfizer-BioNTech.

„Oamenii cărora le este oferită terapia și o refuză pentru un motiv anume, vor fi notați în registru, astfel încât să putem vedea că nu este nici o eroare în sistem și că persoana respectivă a avut oportunitatea să se vaccineze. Cei care decid să nu se vaccineze, ceea ce noi credem că este o greșeală, își exercită dreptul de a nu o face”, a spus Illa într-un interviu.

Recomandări

BOOTS ON THE GROUND
JURNALISM (IN)DEPENDENT
FĂRĂ ABONAMENT LA APPLE
CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX

Un sondaj a scos la iveală faptul că spaniolii care nu vor să primească vaccinul sunt acum în proporție de 28%, spre deosebire de 47% în noiembrie. În Spania, peste 50.000 de oameni au murit din cauza infecției cu noul coronavirus și peste 1,8 milioane de oameni au contractat infecția.