• În ciuda veștilor bune de la Pfizer și BioNTech despre noul vaccin cu eficiență de peste 90%, rămân anumite aspecte neclarificate care stârnesc îngrijorarea în rândul specialiștilor
  • Există riscul ca cei vaccinați să transmită virusul în continuare
  • Conform specialiștilor, această posibilitate ține și de o oarecare „sincronizare”

Specialiștii avertizează că un vaccin nu ar putea împiedica 100% transmiterea în continuare a bolii, dacă cei care se vaccinează rămân în continuare potențiali purtători ai virusului. Riscul există, însă nu i s-a acordat atenție, mai ales după ce oamenii au jubilat la aflarea veștii despre vaccinul salvator de la Pfizer și BioNTech, scrie Bloomberg.

Conform experților, ține de sincronizare: dacă tot globul este vaccinat sau a dezvoltat anticorpi prin expunerea la boală, nu va exista nicio problemă. Dar la început, când doar unii oameni sunt protejați, ei ar putea răspândi în mod involuntar boala la persoanele care sunt încă vulnerabile. Persoanele vaccinate ar putea să nu mai poarte măști sau să se distanțeze, deoarece nu mai sunt ele însele expuse riscului. S-ar putea totuși să aibă virusul SARS-CoV-2, chiar dacă nu se mai îmbolnăvesc de el.

Cât de mare ar putea fi această problemă este greu de spus, pentru că nu se știe sigur dacă persoanele imunizate pot răspândi virusuri infecțioase. Pfizer și Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor nu au răspuns la solicitările specialiștilor de a comenta pe această temă.

Recomandări

CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?
CINE CONDUCE ROMÂNIA
CIOLACU RĂMÂNE PREMIER
CINE CONDUCE ROMÂNIA?

Vaccinul Pfizer-BioNTech și altele ar putea oferi doar imunitate funcțională – protejând oamenii de boala integrală, dar nu și de a continua să poarte virusul. Imunitatea funcțională poate fi, de asemenea, ceea ce oamenii obțin din infectarea cu boala însăși. Îl pot contracta din nou, dar vor avea mai puține simptome – asta dacă vor avea măcar simptome. Se știe deja că persoanele asimptomatice pot răspândi Covid-19 – iar asta este de fapt una dintre cele mai îngrijorătoare caracteristici ale sale.

Jason Gale de la Bloomberg a discutat subiectul cu Paul Griffin, profesor de Medicină în Australia, care se ocupă și cu investigarea a 4 vaccinuri – altele decât Pfizer-BioNTech.

Concluzia sa a fost că oamenii vaccinați pot transmite virusul dacă tușesc și strănută, fără să mai acorde atenție măsurilor de prevenție.

Cu alte cuvinte, un vaccin poate opri răspândirea Covid-19, în condițiile potrivite. Dar dacă oamenii care s-au vaccinat renunță la protejarea lor și a celor din jur, e foarte posibil să continue răspândirea virusului.