- Faţă de acum un deceniu, evoluţia este semnificativă, în perioada 2013-2023 adăugându-se încă 7.000 de stomatologi.
- Cea mai mare parte dintre ei lucrează în privat.
- Numărul cabinetelor stomatologice a evoluat de la 13.400 în 2013 la aproape 17.000 anul trecut.
Numărul de medici stomatologi din România a ajuns la 21.200 în 2023, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Faţă de acum un deceniu, evoluţia este semnificativă, în perioada 2013-2023 adăugându-se încă 7.000 de stomatologi.
Cea mai mare parte dintre medicii stomatologi lucrează în privat, fie în cabinete proprii, fie colaborând cu una sau mai multe clinici dentare. Totuşi, principala provocare din piaţă este concentrarea în jurul marilor oraşe, centrele universitare, zone puternic dezvoltate economic.
Serviciile stomatologice reprezintă o piaţă majoritar privată, în care pacienţii plătesc pentru fiecare intervenţie, în contextul în care decontările de la Casa de Asigurări sunt mici şi nu acoperă nevoile unui cabinet dentar. În aceeaşi perioadă, numărul cabinetelor stomatologice a evoluat de la 13.400 în 2013 la aproape 17.000 anul trecut.