Sătui să aștepte vaccinarea în țările lor, cetățenii străini vin în România să se imunizeze. La ei în țară, serul anti-COVID ajunge greu la tineri.

Mai ales în Germania, unde încă nu s-a încheiat vaccinarea vârstnicilor. Gabriel are 33 de ani și s-a săturat să își aștepte rândul. A aflat că se poate vaccina în România, așa că a urcat în primul avion spre Timișoara. Vrea să profite din plin de benefiicile serului, pentru că în țara lui, cei vaccinați scapă de unele restricții.

„În primul rând, viața de zi cu zi va deveni mai ușoară, pentru că, spre exemplu, nu trebuie să îți faci testul pentru COVID când mergi la cumpărături, de asemenea dacă vrei să călătorești, asta devine mai ușor”, susține Gabriel Flore.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Gabriel a mers la un centru drive-thru și a ales vaccinul Phizer. Nu mică i-a fost mirarea să vadă că e singur la rând.

Totul a durat mai puțin de jumătate de oră. Acum, Gabriel vrea să își anunțe toți prietenii din Germania să vină la noi să se vaccineze. Dar, le va da și un sfat: să își ia un translator, pentru că toate documentele sunt în limba română.

Pentru mine a fost ușor, pentru că medicul mi-a tradus în engleză, așa că nu a fost nicio problemă pentru mine. Dar, pentru mulți oameni din alte țări ar fi mai ușor dacă ar fi și în engleză”, afirmă Gabriel.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat că vom avea centre de vaccinare în aeroporturi și unele puncte vamale terestre. Doar că, acolo, se va folosi numai serul de la Johnson and Johnson.