• Peste 50% din populația lumii va avea o problemă cu greutatea corporală până în 2023.
  • Peste 20% dintre români suferă de obezitate, iar numărul este în creștere, arată statisticile.
  • 4 din 10 bărbați români, 3 din 10 femei ar putea fi afectați de obezitate până în anul 2035.

Unul din patru copii din România suferă de obezitate, arată Federația Mondială a Obezității. Situația arată și mai drastic, dacă ne uităm la viitor. Conform cercetării, peste 50% din populația lumii va avea o problemă cu greutatea corporală în următorii ani. Deci, cum vorbești cu copilul tău despre obezitate?

Ce este de făcut?

„Este o chestiune delicată. Noi suntem principalele modele într-o familie. Copilul își va urma părintele în toate obiceiurile mai bune sau mai puțin bune. Vor fi cazuri din ce în ce mai dese, dar trebuie să privim realitatea. Dacă un copil este într-o astfel de situație, trebuie ajutat de către toți membrii familiei. Trebuie să venim cu idei de activități care să implice mișcarea. Copilul este dirijorul care ne poate ajuta și pe noi, adulții. Se poate merge la înot împreună, putem vorbi despre un program alimentar corect. Când acest fun ajunge în comportamentul familiei, se pot corecta foarte multe obiceiuri nesănătoase”, a declarat Horațiu Dumitrescu, antrenor de fitness, pentru Aleph News.

Cum alegem activitatea fizică potrivită pentru un copil?

„Sunt foarte multe opțiuni. Avem piscine multe, pentru că înotul este cea mai comună activitate. Avem multe săli de gimnastică, cluburi sportive, parcuri, săli de fitness, unde există oameni specializați care ne pot ajuta. Antrenorii fac diferite jocuri care să fie cât mai interactive pentru copii”, a mai adăugat acesta.

Recomandări

CE FACI ÎN WEEKEND?
CONTROVERSE ÎN ARTĂ
CE FILME VEZI ÎN WEEKEND?
PREȘEDINȚII SE SUSPENDĂ?
#1 LA CONSUM DE DROGURI
LA CE FESTIVALURI MERGI

Citește și