Studiu: 6 din 10 români s-ar vaccina împotriva COVID-19, dacă ar exista un vaccin

Eşti îngrijorat de pandemie, dar… te temi să te vaccinezi împotriva COVID-19. Un studiu realizat de Ipsos, un grup de cercetare de piaţă, arată că suntem cei mai reticenţi din lume la vaccinarea anti-COVID.

Doar 57% dintre români s-ar vaccina, dacă ar exista un astfel de vaccin.
Asta spre deosebire de cei din China, Brazilia și India, care abia așteaptă să iasă un vaccin pe piață.

Chiar dacă n-ar fi un vaccin perfect, tot va salva vieți. Și va reduce durata pandemiei. O spune Bogdan Tampa, specialist în medicină experimentală.

„E clar că înseamnă, oricum, chiar şi la o eficienţă de 60-70% a vaccinului, a funcţionării lui, în scenariu să zicem moderat, nici optimist, nici pesimist, până la urmă înseamnă zeci de milioane de oameni care nu se vor mai infecta”, a spus Bogdan Tampa, coordonator CEMEX Iași.

La noi, tinerii şi vârstnicii sunt cei mai nerăbdători să se vaccineze. Din rândul persoanelor cu vârste între 25-55 de ani, doar 51% s-ar imuniza, arată studiul celor de la IPSOS.

Cercetarea a fost făcută în rândul a 20.000 de adulți din 28 de țări. Noi, maghiarii, polonezii și rușii suntem cei mai sceptici când vine vorba de imunizare. Rușii sunt la coada clasamentului, în condițiile în care Putin a trâmbițat că ei au primul vaccin, încă de acum patru luni.

Exit mobile version