• Anticorpii care neutralizează SARS-CoV-2 rămân în sânge timp de cel puţin opt luni de la îmbolnăvire, arată un studiu.
  • Studiul a fost relaizat de Spitalul San Raffaele din Milano, în colaborare cu Institutul Superior de Sănătate (ISS), organismul care consiliază Guvernul italian în domeniul sănătăţii publice.
  • Studiul a fost realizat prin monitorizarea a 162 de pacienţi pozitivi cu SARS-CoV-2 – 67% bărbaţi cu o vârstă medie de 63 de ani.

Prestigiosul Spital San Raffaele din Milano, în colaborare cu Institutul Superior de Sănătate (ISS), organismul care consiliază Guvernul italian în domeniul sănătăţii publice, a realizat un studiu, în urma căruia s-a constatat că anticorpii care neutralizează SARS-CoV-2 rămân în sânge timp de cel puţin opt luni de la o îmbolnăvire de Covid-19, potrivit AFP, citat de thelocal.it. Constatarea este valabilă ”indiferent de gravitatea bolii (Covid-19), a vârstei pacienţilor sau prezenţei altor patologii”, spun cercetătorii.

„Prezenţa acestor anticorpi, în pofida faptului că este redusă în timp, se dovedeşte foarte persistentă. La opt luni de la diagnostic, doar trei pacienţi” dintre cei 162 monitorizaţi – dintre care 29 au murit – nu mai erau pozitivi la testul de detectare a acestor anticorpi, precizează într-un comunicat comun San Raffaele şi ISS.

În stiul publicat marţi în Nature Communications este subliniat faptul că prezenţa precoce a acestor anticorpi este 1fundamentală în combaterea cu succes a infecţiei. Cei care nu reuşeşsc să-i producă în primele 15 zile de la contaminare riscă mai mult să dezvolte forme grave de Covid-19”.

Recomandări

IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA
CE RATING DĂ FITCH?
CARE-I MODA ÎN 2025?
UNDE FACI COWORKING?
CARE-I TRENDUL PE TIKTOK?

Cercetătorii de la San Raffaelle şi ISS au dezvoltat o nouă metodă de evaluare a anticorpilor care neutralizează SARS-CoV-2, cu ajutorul unor tehnici folosite în studierea vaccinurlor împotriva HIV.

Acest studiu realizat de către Secţia Evoluţiei şi Transmiterii Virale a Spitalului San Raffaele, în colaborare cu cercetători de la Institutul de cercetare a diabetului din cadrul aceleiaşi instituţii, care au dezvoltat un test special pentru anticorpi, a permis o „cartografiere aproape exhaustivă a evoluţiei în timp a răspunsului anticorpilor la Covid-19”.

În cadrul studiului au fost monitorizați 162 de pacienți infectați cu SARS-CoV-2 (67% bărbaţi cu o vârstă medie de 63 de ani) care s-au prezentat la Urgenţe la San Raffaele în primul val al epidemiei în Italia.

Primele eșantioane de sânge au fost recoltate în perioada martie-aprilie 2020, exact în momentul diagnosticului, iar ultimele în noiembrie 2020.

Așadar, în total, 57% dintre bolnavii de Covid-19 prezentau şi o altă patologie la momentul diagnosticului. Cele mai des întâlnite dintre aceste patologii erau hipertensiunea (44%) şi diabetul (24%).