Studiu. Cercetătorii americani au testat 14 măști – Ce tip de mască te protejează cel mai puțin

- Cercetătorii de la Duke University au folosit o cutie neagră și un laser pentru a ne arată care măști ne proteajează de noul virus.
- Aceștia au suprins viteza cu care se răspândesc picăturile respiratorii dacă nu folosești o mască.
- Cele mai eficiente măști s-au dovedit a fi cele profesionale, destinate personalului medical.
- Un rezultat satisfăcător au avut și măștile de bumbac.
În toamnă s-ar putea redeschide școlile, așadar, ar trebui să știi ce măști îți protejează copilul cel mai puțin. Prin urmare, un grup de cercetători de la Duke University a creat o tehnică simplă pentru a analiza eficacitatea mai multor măști care au devenit un accesoriu indispensabil.
În studiul publicat vineri, cercetătorii de la departamentul de fizică al universității au demonstrat că o metodă simplă care implică un laser și un telefon mobil, poate evalua eficiența măștilor prin studierea picăturilor respiratorii eliminate în timpul unei discuții, scrie CNN.
„Folosim o cutie neagră, un laser și o cameră foto”, a declarat Martin Fischer, unul dintre autorii studiului. „Fasciculul laser este extins vertical pentru a forma o foaie subțire de lumină, prin găurile din stânga și din dreapta cutiei”, adaugă cercetătorul.
În fața cutiei este o gaură prin care vorbește un posibil infectat cu Covid. Camera telefonului mobil este amplasată pe partea din spate a cutiei a suprins momentul în care picăturile respiratorii sunt împrăștiate în toate direcțiile. Asta se întâmplă atunci când nu porți o mască de protecție.
Cercetătorii au testat 14 măști care sunt disponibile pe piață, inclusiv o mască N95 montată profesional. În prima fază, testul a fost efectuat cu un vorbitor fără mască, apoi cu mască. Fiecare mască a fost testată de 10 ori.
Rezultatul? Cea mai eficientă mască s-a dovedit a fi cea profesională, de tipul N95. Măștile chirurgicale clasice, cu trei straturi și măștile de bumbac, confecționate în casă, au avut un rezultat satisfăcător. Potrivit cercetătorilor, cele mai ineficiente sunt măștile sportive.
- „Slow sex” propune o altă perspectivă asupra intimității: plăcerea nu este o cursă către un rezultat, iar apropierea, comunicarea și relaxarea devin la fel de importante
- Cum se schimbă relația dintre părinți și copii în era A.I.? De la povești ilustrate cu A.I. de un copil de 9 ani la o mamă care și-a creat o versiune digitală
- Cafenelele istorice din Viena păstrează ziarele tipărite pe mesele clienților. Unele localuri oferă gratuit până la cincisprezece publicații diferite zilnic
- Experiment. Femeile au câștigat mai des pozițiile de top decât bărbații, dar au obținut venituri mai mici. În România, 33,9% dintre manageri sunt femei
- MApN a detectat o țintă aeriană în apropierea frontierei cu Ucraina. Două aeronave F-18 spaniole au fost ridicate de la sol de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. Alte două ținte aeriene au fost detectate noaptea trecută în apropierea Insulei Șerpilor