Vești bune pentru iubitoarele de cafea care sunt însărcinate: consumul unei cantități mici de cofeină în timpul sarcinii ar putea contribui la reducerea riscului de diabet gestațional, potrivit cercetătorilor de la Școala de Medicină Perelman de la Universitatea din Pennsylvania și de la National Institutes of Health.

Știm acum că o cantitate mică până la moderată de cofeină nu este asociată cu un risc crescut de diabet gestațional, preeclampsie sau hipertensiune la femeile însărcinate”, a declarat autorul principal al studiului, Stefanie Hinkle.

Colegiul American de Obstetricieni și Ginecologi (ACOG) recomandă femeilor însărcinate să își limiteze consumul de cofeină la mai puțin de 200 mg (aproximativ două cești) pe zi. Recomandările se bazează pe studii care sugerează potențiale asocieri cu pierderea sarcinii și creșterea fătului la niveluri mai ridicate de cofeină. Cu toate acestea, există în continuare date limitate privind legătura dintre cofeină și rezultatele privind sănătatea maternă.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Pentru a înțelege mai bine această asociere, cercetătorii au studiat date de la 2.529 de participante însărcinate care au fost înscrise într-un studiu la 12 centre clinice din SUA între 2009 și 2013.

La înscriere și la fiecare vizită la cabinet, femeile au raportat consumul săptămânal de cafea, ceai cu cofeină, sucuri și băuturi energizante. Concentrațiile de cofeină au fost, de asemenea, măsurate în plasma participantelor la 10 până la 13 săptămâni de sarcină. Cercetătorii au comparat apoi consumul de cofeină cu rezultatele primare: diagnosticele clinice de diabet gestațional, hipertensiune gestațională și preeclampsie.

Experții au constatat că un consum moderat de cofeină nu a fost asociat cu riscul de diabet gestațional. În timpul celui de-al doilea trimestru, consumul de până la 100 mg de cofeină pe zi a fost asociat cu o reducere de 47% a riscului de diabet. Nu au existat diferențe semnificative din punct de vedere statistic în ceea ce privește tensiunea arterială, preeclampsia sau hipertensiunea arterială între femeile care au consumat și cele care nu au consumat cafeină în timpul sarcinii.