• Administrarea ibuprofenului nu crește rata de deces și nu agravează boala în cazul pacienților care suferă de COVID-19, potrivit unei noi cercetări
  • La studiu, au luat parte peste 72.000 de britanici care fuseseră internați la spital din cauza COVID

Oamenii de știință au descoperit că administrarea ibuprofenului și a altor analgezice este sigură și nu agravează starea pacientului bolnav de COVID, anunță Sciencefocus.com.

Lucrarea, publicată în The Lancet Rheumatology, se bazează pe un studiu observațional a mai mult de 72.000 de persoane din Marea Britanie, fiind cel mai mare studiu de acest gen.

La începutul pandemiei, a existat o controversă cu privire la administrarea ibuprofenului după ce ministrul Sănătății din Franța a avertizat că medicamentul ar putea agrava infecția cu coronavirus, astfel că a recomandat luarea de paracetamol în caz de febră.

Recomandări

FĂRĂ TAURUS PT. UCRAINA
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU EURO
TE PRINDE CAMERA
CUM TRĂIEȘTI 100 DE ANI?
RUSIA ATACĂ CU 630 DE BOMBE
SUA AU FOST ÎN CONTACT CU HTS

Oamenii de știință le recomandă medicilor să continue să prescrie analgezice, la fel ca înainte de pandemie

„Mulți oameni au nevoie de analgezice pentru a-și putea desfășura activitățile de zi cu zi. Când pandemia a început în urmă cu peste un an, trebuia să fim siguri că aceste medicamente obișnuite nu vor avea efecte mai slabe la persoanele cu COVID-19. Acum avem dovezi clare ca aceste analgezice sunt sigure de administrat la pacientii cu COVID-19”, susțin cercetătorii.

La studiu, au luat parte 72.179 de pacienți internați în spitale din Anglia, Scoția și Țara Galilor între ianuarie și august 2020. Dintre aceștia, 5,8% (4.211) luaseră analgezice în decurs de 14 zile înainte de internarea în spital.

Rezultatele au arătat că o treime dintre pacienții (30,4%) care au luat antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) înainte de a fi internați la spital cu COVID-19 au murit. Această rată a mortalității a fost similară (31,3%) la pacienții care nu au luat AINS, au spus cercetătorii.

Oamenii de știință au adăugat că ibuprofenul este cel mai administrat analgezic din Marea Britanie și nu este clar dacă rezultatele lor se pot aplica și în alte țări unde alte tipuri de analgezice sunt luate mult mai frecvent.