- Prima doză de vaccin COVID-19 dezvoltată de Pfizer Inc este eficientă în proporție de 85 %
- Studiul este pus în balanță cu eficacitatea de aproximativ 95% după două doze Pfizer, la o distanță de 21 de zile.
Prima doză din vaccinul anti-Covid, dezvoltat de BioNTech și Pfizer, are o eficiență de 85%, arată un studiu pe personalul sanitar dintr-un spital israelian, scrie Reuters.
Advertisment
Procentul obținut după cercetarea făcută de Sheba Medical Center este cu doar 10% mai mică decât cea de 95% obținută după administrarea, la 21 de zile distanță, a două doze din vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNtech.
Studiul Sheba, care urmează să fie publicat în jurnalul medical The Lancet, vine la o zi după ce cercetătorii canadieni au sugerat că a doua doză de Pfizer ar trebui să fie mai mare de 21 de zile, având în vedere nivelul ridicat de protecție pe care îl oferă deja prima doză, astfel încât să crească numărul de persoane vaccinate.
Recomandări
Cercetările canadienilor au arătat o eficacitate de 92,6 % după prima doză, pe baza unei analize a documentelor prezentate de producătorul de medicamente, ca urmare a unor teste realizate în decembrie de Administrația americană pentru Alimente și Medicamente.
FDA a declarat în decembrie că datele acestor studii arată că vaccinul a început să ofere o anumită protecție beneficiarilor înainte de a primi a doua injecție, dar ar fi necesare mai multe date, pentru a evalua potențialul unei injecții cu doză unică.
Partenerii noștri