• Măştile de faţă pot împiedica purtătorii să dezvolte cazuri grave de Covid-19 prin reducerea cantităţii de virus din organism, conform unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă americani.
  • Acest lucru înseamnă că acoperirea feţei nu protejează doar alte persoane, dar înseamnă că, dacă persoana care o poartă se infectează, simptomele lor sunt mai uşoare, spun ei.
  • Monica Gandhi, doctor în boli infecţioase de la Universitatea din California, San Francisco, spune că persoanele care poartă măşti sunt expuse la mai puţine particule de coronavirus, astfel fiind mai uşor pentru sistemul lor imunitar să facă faţă, relatează Independent.

Până acum, această teorie a fost doar vehiculată, nu dovedită. Cercetătorii au estimat că aproximativ 40% din infecţiile cu coronavirus nu produc niciun simptom. Însă, atunci când unii poartă măşti, proporţia cazurilor asimptomatice a ajuns să depăşească 90% în timpul unui focar la o fabrică de fructe de mare din Oregon.

La începutul acestui an, cercetătorii din China au folosit hamsterii pentru a testa teoria, a raportat The New York Times.

Ei puneau animale infectate cu coronavirus şi sănătoase în cuşti alăturate, unele dintre ele fiind separate prin porţiuni făcute din măşti chirurgicale.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

Mulţi dintre hamsterii sănătoşi din spatele despărţitorilor făcute din măşti nu au fost infectaţi. Iar acele animale care au primit virusul au dezvoltat forme mai uşoare decât vecinii „fără mască”.

Experţii spun că descoperirile lor sugerează că măştile sunt chiar mai importante decât s-a crezut anterior, deoarece reduc doza viruală şi încărcătura virală, cantitatea de infecţie din organism.