Studiu: 56% dintre români cred în serviciile de telemedicină. E cel mai mare procent din UE. Medic: „Nu avem încă legislație în acest domeniu”

Frica de condițiile din spitale i-a făcut pe români să fie mai încrezători în viitorul medicinei la distanță. Un studiu făcut în 12 state ale Uniunii Europene arată că românii au cea mai mare încredere în telemedicină:

Românii sunt însă pesimiști cu privire la felul în care telemedicina este implementată în România. Doar 28% cred că lucrurile funcționează. Cel mai recent sondaj Ipsos arată astfel că 1 din 2 români din mediul urban nu a mai investit în prevenție și nu și-a mai monitorizat starea de sănătate în perioada pandemiei. 43% dintre români au mers puțin sau deloc la medicul de familie, 50% au evitat vizita la medicul specialist, 23% nu și-au mai făcut analize de sânge și 29% nu au mai apelat la monitorizări sau ecografii.

De vină este educația medicală precară, problemele financiare sau cele emoționale. Pe scurt, românilor le e teamă să afle ce boli au.

Telemedicina le-a fost totuși la îndemână, dar într-o proporție redusă. Doar 31% dintre cei din mediul urban au apelat la astfel de servicii, cele mai populare canale pentru consultații fiind apelul telefonic 20%, Whatsapp-ul 12%, și platformele de telemedicină ale clinicilor 6%.

Profilul celor care au apelat la aceste servicii sunt persoanele tinere cu de până în 44 de ani, care locuiesc în orașe mari și în general au copii.

Vorbim despre telemedicina din România cu doctorul Ion Petrovai, co-fondator FreshBlood HealthTech, organizație pentru susținerea start-up-urilor healthtech.

Dr. Ion-Gheorghe Petrovai, cofondator FreshBlood HealthTech, organizaţie pentru susţinerea start-up-urilor medtech, a comentat subiectul, la ȘTIU.

Telemedicina este un subiect aflat pe tapet de câțiva ani buni, în România. În pandemie acest lucru a ieșit în evidență. Un pacient, mai ales tinerii, își dorește să aibă acces la medic, cum are acces la o rezervare la teatru sau de avion, pentru că tehnologia a devenit un instrument pe care îl folosim zi de zi. Telemedicina are nevoie de mai multe decât optimismul pacientului, iar eforturile se fac de mai mult de un an și jumătate, pentru că nu avem o legislație în acest domeniu”, a explicat medicul.

Exit mobile version