• Un studiu realizat de mai multe universități arată reticența părinților în ceea ce privește vaccinarea copiilor lor.
  • Părinții nu sunt neapărat împotriva vaccinării, dar au foarte multe îndoieli.
  • Ca să impulsioneze vaccinarea celor mici, ministerele Educației și Sănătății pregătesc deschiderea unor centre de vaccinare în cabinetele medicale școlare.

Vaccinarea merge cu frâna de mână trasă, de mai multe luni. De la primele locuri în Uniunea Europeană, am ajuns pe ultimele poziții.

Imunizarea nu merge nici în rândul adulților, nici în rândul copiilor. Un studiu realizat de mai multe universități arată reticența părinților în ceea ce privește vaccinarea copiilor lor.

Părinții nu sunt neapărat împotriva vaccinării, dar au foarte multe îndoieli. La studiul făcut de trei universitati din SUA, printre care și Harvard au participat 5.000 de părinți.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Mai bine de jumătate dintre respondenți spun că vaccinul nu a fost testat suficient și mai este și teama de efecte adverse pe termen lung. Pe de altă parte, părinții cred că serurile s-au scos pe piață prea repede. Deci noutatea ar fi o problemă.

Aici intervin și orientările religioase, politice, dar și vârsta. Asta în condițiile în care 15% din totalul infecțiilor din SUA de la începutul lunii august, s-au înregistrat la copii.

La noi, știm că din septembrie începe şcoala, nu avem o strategie clară despre cum îi vom poteja pe copii, în contextul în care rata de vaccinare la aceste categorii de vârstă este foarte mică.

Din totalul de 800.000 de copii eligibili pentru vaccin, doar 3,5% dintre cei cu vârste cuprinse între 12-15 ani s-au vaccinat, adică aproape 30.000. Iar dacă ne uităm la categoria 16-18 ani, aici procentul este aproape 18%, cu peste 140.000 de persoane vaccinate cu cel puțin o doză.

Ca să impulsioneze vaccinarea celor mici, ministerele Educației și Sănătății pregătesc deschiderea unor centre de vaccinare în cabinetele medicale școlare.

Colonelul Gheorghiță a anunțat și faptul că din a doua jumătate a lunii august va începe o campanie de informare asupra vaccinării copiilor. Spune el că vor fi organizate ședințe online cu părinții la care va participa și câte un medic.