STUDIU. Uitarea este benefică în a lua decizii inteligente

Uită ce se spunea despre uitare. Lipsa memoriei a fost deseori corelată cu lipsa de inteligență. Acum, un nou studiu realizat de Universitatea din Toronto susține că, de fapt, o memorie puternică este o calitate supraestimată, iar a fi puțin uituc este de fapt un avantaj, relatează indy100.com

Profesorul Blake Richland, unul dintre editorii studiului: „Este important să uiți detaliile inutile și să te concentrezi pe lucrurile cu adevărat importante, care te ajută să iei decizii în lumea reală”.

Profesorii Richards și Paul Frankland au sugerat că memoria este folosită pentru a optimiza deciziile, prin păstrarea informațiilor esențiale și ignorarea lucrurilor neimportante.

Conform studiului, acest aspect al uitării este mai mult un plus decât un minus, dovedind că memoria funcționează exact așa cum trebuie. De exemplu, cercetătorii consideră că oamenii care uită anumite detalii despre un eveniment din trecut, dar încă văd imaginea per ansamblu, pot generaliza mai bine experiențele, față de cei care își amintesc mai multe.

Totuși, specialiștii sugerează că această ,,uitare benefică” nu trebuie confundată cu uitarea „frecventă, alarmantă”, care este o problemă.

Conform profesorului Richards, creierul separă informația care trebuie păstrată de cea care trebuie uitată pe baza anumitor criterii, precum posibilitatea de a retrăi aceeași experiență în viitor.

Exit mobile version