• Persoanele care au primit vaccinul antigripal anul trecut sunt mai puțin predispuse să ia virusul și să facă forme severe ale coronavirusului
  • Hoffman, împreună cu echipa sa, a realizat studiul în cadrul centrului academic medical al Universității din Michigan
  • Studiul a avut la bază un eșantion de peste 27.000 de pacienți

Persoanele care au primit vaccinul antigripal anul trecut sunt mai puțin predispuse să ia virusul și să facă forme severe ale acestuia, conform Medical Dialogues.

Autoarea studiului este Marion Hoffman Bowman, doctor în medicină. Având în vedere rezultatele, ea încă le recomandă pacienților săi să își administreze vaccinul antigripal, chiar dacă sezonul virozelor este pe terminate. Hoffman, împreună cu echipa sa, a realizat studiul în cadrul centrului academic medical al Universității din Michigan.

Studiul a avut la bază un eșantion de peste 27.000 de pacienți. Dintre aceștia, aproximativ 13.000 au avut vaccinul antigripal făcut, iar restul de 14.000, nu. Dintre cei nevaccinați, aproximativ 5% au fost testați pozitiv cu Covid-19, iar pentru cei vaccinați, procentul scade la 4%.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

În același timp, cei care aveau vaccinul antigripal făcut erau mai puțin probabil să aibă nevoie de spitalizare, dar studiul nu a găsit nici o diferență în ceea ce privește rata de mortalitate.

Totuși, deși încurajează lumea să se vaccineze, Hoffman a recunoscut că este posibil ca persoanele cu vaccinul antigripal la zi să respecte mai strict regulile de igienă care au fost impuse în această pandemie.

„Este posibil ca persoanele care au primit vaccinul antigripal sunt de asemenea cei care practică distanțarea socială și respectă normele impuse de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. Totuși, este plauzibil ca vaccinul antigripal să aibă un efect biologic asupra sistemului imunitar, pe care îl ajută în lupta cu virusul SARS-CoV-2”, a spus Marion Hoffman Bowman.