• Procentul anticorpilor care au neutralizat varianta a fost de 12,4 ori mai mic pentru vaccinul COVID-19 de la Moderna și de 10,3 ori mai mic pentru Pfizer
  • Oamenii de știință au ajuns la concluzia că mutația E484K este un catalizator major în reducerea eficacității vaccinurilor
  • Această mutație nu se regăsește și în varianta descoperită inițial în Marea Britanie

Vaccinurile COVID-19 de la Moderna și Pfizer-BioNTech sunt mult mai puțin eficiente împotriva variantei coronavirusului găsită pentru prima dată în Africa de Sud, relatează Business Insider.

Procentul anticorpilor care au neutralizat varianta descoperită inițial în Africa de Sud (denumită oficial B.1.351), a fost de 12,4 ori mai mic pentru vaccinul COVID-19 de la Moderna și de 10,3 ori mai mic pentru Pfizer.

Aceasta este o diferență semnificativă față de primele teste, care au folosit forme ale virusului create în laborator. În aceste teste s-au folosit mostre obținute de la pacienți, la 28 de zile de la rapel în cazul celor vaccinați cu Pfizer și la 43 de zile de la a doua doză a celor imunizați cu serul Moderna.

Recomandări

IOHANNIS: RO E ÎNTR-O SITUAȚIE COMPLICATĂ
CARE E SOARTA TIKTOK
PSD SE RETRAGE DIN COALIȚIE
NETANYAHU DISCUTĂ PACEA
BOOTS ON THE GROUND
JURNALISM (IN)DEPENDENT

Studiul a fost realizat de oamenii de știință de la Universitatea Columbia, New York. Ei au ajuns, după numeroase teste, la concluzia că o anumită mutație, E484K, este un catalizator major în reducerea eficacității vaccinurilor.

Mutația E484K este de obicei prezentă în tulpina din Africa de Sud (B.1.351). Tulpina din Marea Britanie (B.1.1.7) nu prezintă, de regulă, această mutație. Cercetătorii au descoperit că activitatea anticorpilor a rămas „neschimbată” în cazul B.1.1.7, comparativ cu varianta „clasică” de coronavirus.

Totuși, eșantionul a fost relativ limitat, iar reacția anticorpilor este doar un aspect al răspunsului imun. Ambele companii au declarat în ianuarie că dezvoltă un rapel special pentru a aborda varianta B.1.351.