• Synchron a creat o metodă nouă pentru a conecta creierul la un calculator, fără operații.
  • Compania folosește stenturi și catetere pentru a ajunge la creier, prin vasele de sânge.
  • Este o tehnică foarte simplă, astfel cu ajutorul gândurilor poți face cumpărături.

S-ar putea să nu ai nevoie de chirurgie cerebrală deschisă pentru a obține controlul minții. Compania Synchron a creat o metodă nouă pentru a conecta creierul la un calculator, evitând operațiile complexe. Astfel sunt introduse în creier stenturi și catetere prin vasele de sânge.

Acest dispozitiv este făcut pentru a fi implantat în creier, permițând persoanelor care trăiesc cu paralizie, să-și controleze telefoanele, computerul folosindu-și gândurile. Pot vorbi acum cu tine cu ajutorul gândurilor.

Synchron aduce tehnologia și o implantează în creier. Va fi folosită pentru interfețele computerizate, pentru monitorizarea creierului, pentru fotografierea creierului și pentru stimularea creierului. Syncron spune că a reușit să ocolească necesitatea unei intervenții chirurgicale deschise pe creier, prin construirea din stenturi și catetere. Dispozitive medicale preexistente care intra în organism prin vasele de sânge.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Citește și: