Țările care au vaccinat cât pentru toată România. Cât de prost stăm în Europa?

79.559 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore.

În vreme ce noi abia mai imunizăm 9-10 oameni, pe zi, în fiecare centru de vaccinare, alții au imunizat cât pentru toată România la un loc. Și, așa, Uniunea Europeană reușește să fie cu vaccinarea în grafic. Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, ne anunță că 70% dintre europeni au făcut cel puțin o doză de vaccin.

„Uniunea Europeană s-a ținut de promisiune. Ținta noastră era să protejăm 70% dintre adulți cu cel puțin o doză până în luna iulie. Astăzi am atins această țintă. Și 57% dintre adulți au fost, deja, imunizați cu ambele doze. Aceste cifre fac din Europa un lider la nivel mondial”, a declarat Ursula von der Leyen.


UE e lider, dar România e codașă. Dacă noi am vaccinat mai puțin de 5 milioane de persoane, sunt țări care au imunizat, deja, chiar de două ori populația totală a României. Germania, Franța, Spania, Italia au 40, respectiv 20 de milioane
de cetățeni imunizați cu ambele doze. Asta înseamnă că au aproape jumătate dintre adulți complet imunizați împotriva COVID. Doar bulgarii stau mai prost decât noi. Deși în Vestul Europei lucrurile stau bine, Ursula von der Leyen atarage, iar, atenția că vaccinarea e vitală ca valul patru să fie depășit cu bine.

„Varianta Delta este foarte periculoasă. Și, ca urmare, fac apel către toți cei care au oportunitatea să se vaccineze, să o facă. Pentru propria sănătate. Și să-i protejeze pe ceilalți. Uniunea Europeană va continua să asigure suficiente doze de vaccin”, a continuat președintele Comisiei Europene.

Cât de prost stăm în Europa?

1 doză – 31,1%
2 doze – 30,1%

Cine a vaccinat cât pentru toată România?

Germania – 41,1 milioane vaccinați complet

Spania – 25,4 milioane vaccinați complet

Italia – 29,2 milioane vaccinați complet

Polonia – 16,3 milioane vaccinați complet

Franța – 30 milioane vaccinați complet

Grecia – 4,8 milioane vaccinați complet

România – 4,7 milioane vaccinați complet

Exit mobile version