• Toni Grecu a fost invitat la Marius Tucă Show
  • Toni Grecu: „Ești într-o confuzie. Pe lângă suferința pe care o simți în corp
  • Toni Grecu: „La ora 5 dimineața s-a dat ușa de perete”

Deși nu are nevoie de nicio prezentare, Toni Grecu are nevoie de prezentare. Toni Grecu a fost invitat la Marius Tucă Show.

Despre perioada în care a fost internat

Toni Grecu: „Ești într-o confuzie. Asta este o frustrare pe care am trăit-o din plin și care îți dă o stare proastă, de nesiguranță. Pe lângă suferința pe care o simți în corp. Eu am ajuns la spital după patru zile de stat acasă, timp în care de fapt s-a întâmplat partea cea mai proastă a bolii.”

Incendiul de la Matei Balș

Toni Grecu: „Deci la ora 5 dimineața s-a dat ușa de perete și a strigat „stați la marginea patului, a luat foc spitalul.” Eu nu puteam să stau fără oxigen că leșinam. A deschis fereastra, probabil ca să iasă surplusul de oxigen și pe fereastră am văzut rotocoale uriașe de fum negru. Ne-am revenit și ne-am așezat la marginea patului așteptând următorul ordin. După trei minute a venit asistenta și a spus că evacuăm. Am avut inspirația să îmi iau și buletinul și telefonul, atât. În papuci de casă cu pijamale.”

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT