Tot mai mulţi pacienţi netestaţi şi cu forme severe de Covid ajung la ATI direct de acasă, declară Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din Bucureşti.
Beatrice Mahler a declarat la Digi24 că tot mai mulţi pacienţi ajung la spital, direct în terapie intensivă, cu forme severe de pneumonie cauzată de Covid-19, ei nefiind testaţi pentru această boală.
Conform managerului Institutului „Marius Nasta”, aceste persoane nu apelează la medicul de familie sau serviciul 112 decât atunci când nu mai pot respira.
„Este o situaţie care a început să fie prezentă în ultimele zile sau pe care eu am constatat-o la Institutul Marius Nasta ca fiind prezentă sau din ce în ce mai frecventă. Pacienţi cu forme severe de afectare care ajung în Institut cu saturaţii de 50-60%, veniţi direct de la domiciliu, netestaţi şi care nu se reuşeşte compensarea stării lor de insuficienţă respiratorie şi necesită internarea în terapie intensivă. Nu înţeleg de ce aceste persoane aşteaptă să se vindece la domiciliu atunci când văd că starea lor de sănătate nu e bună şi nu apelează la medicul de familie sau la serviciul 112, decât într-un moment în care riscul pentru viaţa lor este major”, a spus Beatrice Mahler.
Managerul a adăugat că sunt probleme cu locurile în spitale, dar întotdeauna se găseşte o soluţie pentru pacienţi.