• Joe DiMeo, un american de 22 ani, se recuperează după un transplant rar de faţă şi de mâini
  • Joe, pacient: Trebuie să ai foarte multă motivaţie, răbdare, să fii puternic
  • Eduardo Rodriguez, medic: Toate acestea au fost cercetări, e o responsabilitate mare 

Își poate continua viața după un grav accident. Este povestea lui Joe DiMeo, un american de 22 de ani, care învață din nou cum să zâmbească, să clipească și cum să-și folosească mâinile.

Șase luni au trecut de când a suferit o operație extrem de rară în care i-au fost transplantate fața și ambele mâini. Asta după ce, acum doi ani, a fost ars grav într-un accident de mașină.

Joe, înainte de accident. Sursă foto: Profimedia

Joe, pacient: ”Au fost nevoiți să îmi amputeze vârful degetelor, iar fața mi-a fost arsă și aveam ca niște fante mici în ochi. Deci, a fost ca și cum aș privi printr-un gard legat de lanț. Trebuie să ai foarte multă motivație, răbdare și să fii puternic când treci prin așa ceva. Nu poți să renunți.”

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Doctorii estimau inițial că există 6% șanse ca să găsească un donator compatibil. Însă, Joe a avut noroc. Operația a durat aproape 23 de ore. Acum își împarte timpul între ședințele de recuperare de la spital și activitățile sale preferate – biliardul și joaca alături de câinele său Buster.

Eduardo Rodriguez, președintele departamentului de chirurgie plastică NYU: ”Este o responsabilitate pe care trebuie să o duc dacă vrem să mergem mai departe cu progresele medicale. Toate acestea sunt cercetări. Nu este ca și cum cineva ar fi făcut acest lucru înainte că avem un program și o rețetă de urmat.”

Joe, după operație. Sursă foto: Profimedia