- A trecut un an de când medicii au fost puşi în faţa unui virus necunoscut
- 10.500 de pacienți infectați au fost internați la Spitalul Victor Babeș
- Medicii de la Victor Babeş au fost primii care s-au izolat de familii câteva luni
- Mii de pacienți le-au transmis medicilor mesaje de mulțumire
- Medic: Profesia a devenit viaţă, iar viaţa a devenit profesie
De multe ori aveau fețele ascunse de echipamene, dar le auzeai vocile. Vorbeau de primejdie, dar și de speranță. Simțeai că te poți baza pe ei.
Advertisment
Medicii de la Spitalul Victor Babeş sunt în prima linie de un an. Jumătate dintre cele 650 de cadre medicale care au tratat pacienții de covid s-au și infectat. Dacă pentru tine a fost greu te închizi în casă cu familia, imaginează-ți viețile lor.
„S-au izolat de familie, lucru care a fost extrem de dificil câteva luni de zile la începutul pandemiei, dificil din punct de vedere sentimental în primul rând, sunt foarte multe femei în rândul personalului medical care au copii și care s-au izolat de proprii copii, care au rămas în grija soților lor și a restului familiei”, a declarat Simin-Aysel Florescu, director medical „Victor Babeş”.
Recomandări
Separarea a fost grea și pentru familiile medicilor. Elena e asistent şef în secţia A5 de la spitalul Victor Babeş. În luna aprilie a fost confirmată pozitiv. A vorbit cu rudele doar la telefon şi a rămas sub supravegherea colegilor din spital.
„La început au fost îngrijoraţi pentru că eram aici, nu am stat acasă, am stat două luni la hotel, deci am acceptat această izolare şi bine am făcut”, a spus Elena.
Eforturile medicilor au fost răsplătite de pacienţi cu mii de mulţumiri și încurajări. Cu atâtea gânduri bune trimise către ei, salvatorii au găsit puterea să se lupte mai departe pentru viețile celor bolnavi.
„Mesajele de mulţumire au curs, nu au fost câteva, au curs mesaje de mulţumire şi au fost de la eroi la îngeri păzitori, la mâna lui Dumnezeu, adică n-aş putea să reproduc tot ce ne-au transmis”, a spus Cornelia Năstase, director îngrijiri „Victor Babeş”.
Pentru Simin Florescu sacrificiile nu sunt nicioadată prea mari. Meseria a învățat-o un secret. Rezultatele bune apar când echipa este unită de pasiunea pentru muncă.
Medicina a fost nevoită să treacă într-un singur an prin etape care în mod normal sunt parcurse în 10 ani.
Partenerii noștri