Un an de la depistarea primului caz de COVID-19 în România. Ce am pierdut și ce am câștigat

Astăzi, dar în 2020 aflam că avem primul caz de infecţie cu Covid-19. Îţi vorbesc de Sergiu, un tânăr de 26 de ani din Târgu Jiu. El a fost primul râmân care a experimentat boala pe care ceva mai târziu aveam să o trăim cu toţii, sau majoritatea dintre noi.

Sergiu a luat virusul după ce a intrat în contact cu un bărbat din Italia, confirmat deja cu boala. Românul nu avea simptome, a descoperit infecţia după ce s-a testat. A fost omul care, fără să vrea, ne-a adus necunoscutul şi a pus în alertă toată România.

Imediat după vestea cea mare, tânărul a fost transportat cu izoleta de la domiciliu la Institutul Matei Balş. Acolo a rămas internat pentru toată perioada infecţie.

A fost un caz fericit, nu a avut simptome şi nici o formă gravă a virusului. Câteva luni mai târziu, Sergiu s-a reinfectat, a trecut cu bine şi peste a doua încercare.

Data de 26 februarie 2020 a fost un început pentru noi toţi, pentru mine, pentru tine, pentru medici. De atunci au urmat momente cumplite. I-am văzut pe cei dragi în lupta cu virusul, am pierdut oameni din vieţile noastre şi ne-am bucurat atunci când un cunoscut a trecut cu bine peste Covid.

Am trecut prin stări de urgenţă, restricţii şi reguli. Am fost privaţi de multe lucruri normale, cu care eram obişnuiţi. Ne-am distanţat de cei dragi şi ne-am înstrăinat de locaţiile preferate.

Acum suntem mai relaxaţi, ne-am obinuit cu situaţia şi am continuat să mergem mai departe cu un singur gând întipărit în minte. O să fie bine!

Exit mobile version