Un chirurg din Arabia Saudită a murit în sala de operație. „A murit în timp ce-și făcea meseria. Este un martir”

Sală de operație

Sală de operație

Un chirurg din Arabia Saudită a murit într-o sală de operație, unde urma să efectueze o procedură ortopedică, potrivit BBC.

Mahdi al-Emari a suferit un infarct și a murit vineri la Spitalul Civil Khamis Mushait, relatează site-ul web Al-Watan Daily. Colegii au observat că medicul părea bolnav și l-au convins să își facă investigații pentru probleme cardiace. Nu se știe dacă a operat pacientul după electrocardiogramă.

„Când Emari s-a prezentat pentru a efectua o intervenție chirurgicală pentru unul dintre pacienții săi, am observat semne de oboseală și suferea de dureri la stomac”, spune șeful secției de ortopedie din spital, dr. Majid Al Shehri, citat de Ziarul Al-Watan.

Doctorul a explicat că Emari a refuzat inițial să facă un test și a insistat că va efectua operația pacientului. În cele din urmă, a fost convins să facă o electrocardiogramă, care a arătat că a avut un atac de cord, a declarat spitalul.

„A murit în timp ce-și făcea meseria. Este un martir”, a spus dr. Al Shehri, potrivit site-ului Gulf News.

Exit mobile version