• Un studiu despre modul în care coronavirusul se răspândește într-un concert a avut loc în Spania
  • La studiu au participat 1000 de spanioli, dar numai 500 au intrat la concert
  • Acesta este începutul normalizării sau un fel de normalizare”, a spus coordonatorul studiului

Românii abia așteaptă să treacă pandemia și să se bucure din plin de un concert sau de o petrecere dată de clubul preferat. Până la revenirea la normalitate, spaniolii s-au apucat să facă studii.

Peste o mie de oameni au fost testați înaintea unui concert, în Barcelona.
Toți au făcut teste antigen. După primirea rezultatelor, jumătate dintre ei au fost invitați la distracție.

Bonaventura Clotet, coordonator al studiului: „Acesta este un studiu, un studiu clinic în care intenționăm să demonstrăm eficiența testelor rapide făcute cu câteva ore înainte de un eveniment mare, o întrunire, un meci de fotbal, o petrecere mare, un spectacol de teatru, această utilitate a testelor va permite eliminarea marilor împrăștieri și credem că oamenii din interior cu măști vor fi absolut siguri și nu vor fi infectați.”

Concertul a durat 5 ore, timp în care participanţii au purtat măşti şi au folosit constant dezinfectant pentru mâini.

vox: „Nu am știut niciodată să ajut acest subiect, am făcut o donație la început pentru cercetare și tot, dar am vrut să fac mai multe și când am văzut e-mailul m-am gândit la o mare oportunitate.”

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Participant: „Ei bine, am vrut să ajut pentru a arăta că locurile de concert pot fi sigure dacă sunt luate măsurile necesare. Orice aș putea face pentru a ajuta.”

Medicul care a pus la cale studiul spune că testele vor fi repetate.

Bonaventura Clotet: „Peste opt zile vom repeta testele, vom ști impactul pe care îl va avea asupra celor 500 care au intrat în concert, în comparație cu cei care nu au fost. Același risc, cu un grup de studiu atât de mare, este sigur că distribuția va fi aceeași între grupuri. Acesta este începutul normalizării sau un fel de normalizare.”

Sălile de concerte au fost cele mai afectate de restricțiile de sănătate aplicate în Spania, iar pierderile au fost estimate la peste 120 de milioane de euro.