- Un bărbat de 58 de ani din comuna ieşeană Plugari a murit după ce a băut spirt ce conţinea alcool metilic
- Costel primise spirtul chiar de la primar, care a împărţit în comună pachete cu materiale sanitare
- Cazul acesta are loc la mai bine de o lună de la primele decese şi de la declanşarea anchetei
Costel a băut spirtul contrafăcut joi seară şi la scurt timp i s-a făcut rău. Deşi rudele sale au chemat ambulanţa, pentru că acesta spunea că îi e rău, când au ajuns echipajul, medical a declarant decesul.
Advertisment
„A băut spirt din acela de care a dat primarul şi a spus că îi rău şi a apoi a murit”, a spus naşa lui Costel.
Primarul comunei Plugari a împărţit localnicilor, în perioada Paştelui, pungi în care se aflau mai multe produse de igienă, printre care şi sticle de spirt, neştiind că este contrafăcut. Când a aflat că alcoolul sanitar este contrafăcut, le-a cerut localnicilor să îl arunce.
Recomandări
Costel a băut spirtul, desi a fost anunţat că este toxic. Ca să fie sigur că oamenii din comună nu mai beau din alcoolul sanitar contrafăcut, primarul a dat anunţ şi la ziarul din localitate.
„Adevărul e că la noi, aici, la piaţa, acum s-a scumpit spirtul, faţă de ce a fost. Era 8 lei, 6 lei, acum e 13 sau 15 jumătatea, s-a dublat!”, a explicat un alt localnic.
Potrivit unor surse din IML Iaşi, gradul de toxicitate era de peste 300 de ori faţă de limita normală
Alte 5 persoane din acea comună au murit tot de la intoxicaţie cu alcool metilic, iar acest lucru a fost descoperit în urma dezhumărilor care au avut loc în ultima lună.
Oficial, potrivit anchetei deschise de către procurorii ieşeni, în cazul alcoolului sanitar contrafăcut sunt 9 decese, însă în ultimele săptămâni, în Plugari au avut loc mai multe dezhumări, care, potrivit unor surse, au arătat că alte câteva persoane au murit tot în urma intoxicaţiei cu alcool metilic.
Alţi doi bărbaţi au murit la Sibiu după ce au băut alcoolul sanitar. Spirtul a fost produs în apropiere de Bucureşti şi mai apoi distribuit în mai multe spaţii comerciale din ţară.
Cei trei bărbaţi care au produs alcoolul sanitar cu alcool metilic în loc de alcool etilic sunt arestaţi preventiv într-un dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.
- NASA pregătește utilizarea unor tricourilor inteligente Astroskin pentru a monitoriza sănătatea astronauților pe stația Lunar Gateway
- PSD, PNL și UDMR își împart ministerele. Cine conduce România?
- Kylian Mbappé, căpitanul naționalei Franței, a fost provocat de fani să alcătuiască echipa ideală. Ce nume apar pe listă
- Premierul finlandez Petteri Orpo susține că Rusia reprezintă o „amenințare permanentă și periculoasă” pentru UE
- Proteste masive anti-corupție în Serbia după tragedia din Novi Sad: „Sângele este pe mâinile tale!”
Partenerii noștri