- Un tânăr de 18 ani din județul Bacău a suferit ieri un infarct de miocard.
- Acum trei zile, tănârul s-a vaccinat anti-Covid cu a doua doză de vaccin Pfizer.
- DSP Bacău: Daignosticul final se va stabili după parcurgerea tuturor investigațiilor de specialitate.
UPDATE 10.06.2021. Precizările DSP
DSP Bacău a transmis, joi, mai multe precizări cu privire la situația tânărului:
Advertisment
- Pacientul în vârstă de 17 ani și 10 luni din județul Bacău s-a prezentat la Spitalul Municipal Sf. Ierarh Dr. Luca Onești – Compartiment Primire Urgențe, la dată de 08.06.2021 cu următoarea simptomatologie: tușe, cefalee, mialgii, durere toracică;
- Conform informațiilor deținute la nivelul CPU-Spital Onești, persoanei în cauza i s-au efectuat multiple investigații clinice și paraclinice;
- Urmare a emiterii suspiciunii de sindrom coronarian acut de către medicul cardiolog, pacientul a fost transferat în aceeași zi la Institutul de Boli Cardiovasculare Iași, pentru investigații suplimentare, unde se află internat și la acest moment, cu stare generală ameliorată.
- Menționăm că pacientul a fost vaccinat în dată de 05.06.2021 cu vaccin Pfizer (doză ÎI), iar medicul curant din cadrul Spitalului Municipal Sf. Ierarh Dr. Luca Onești, nu a raportat cazul că fiind o posibilă reacție postvaccinala.
- Daignosticul final se va stabili după parcurgerea tuturor investigațiilor de specialitate.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Un tânăr de 18 ani din comuna Livezi, județul Bacău, a fost transportat de urgență la Iași, cu elicopterul SMURD, cu suspiciune de infarct miocardic.
Medicii urmăresc cazul, având în vedere vârsta fragedă pentru un astfel de diagnostic, dar mai ales pentru că tânărul se vaccinase în urmă cu doar 3 zile cu a doua doză de Pfizer, scrie Ziarul de Bacău.
Recomandări
„E un liceean, din comuna Livezi. A vanit cu dureri puternice în piept. A fost consultat cardio, după care s-a luat decizia de a-l trimite de urgență la Iași, cu suspiciune de infarct miocardic”, a declarat Gelu Nicolcea, managerul Spitalului Onești.
Partenerii noștri