• AstraZeneca a anunţat, marţi, că tratamentul său bazat pe o combinaţie de anticorpi cu acţiune îndelungată împotriva COVID-19 a fost aprobat în Uniunea Europeană.
  • Tratamentul este deja disponibil în majoritatea ţărilor din Europa.
  • Cocktailul terapeutic combină două tipuri de anticorpi de sinteză (Tixagevimab şi Cilgavimab) şi se administrează sub forma a două injecţii intramusculare.

Compania farmaceutică AstraZeneca a anunţat, marţi, că tratamentul său bazat pe o combinaţie de anticorpi cu acţiune îndelungată împotriva COVID-19 a fost aprobat în Uniunea Europeană pentru persoanele cu vârste de peste 12 ani, potrivit France Presse.

Aprobarea emisă de Comisia Europeană s-a bazat pe rezultatele furnizate de un studiu clinic de fază 3 ce a vizat tratamentul, au anunţat reprezentanţii companiei britanico-suedeze.

Rezultatele au arătat că o doză de Evusheld oferă o protecţie semnificativă din punct de vedere clinic şi statistic împotriva riscului de agravare a maladiei COVID-19 până la o formă gravă, precum şi împotriva riscului de deces la adulţii nespitalizaţi care prezintă simptome uşoare sau moderate pentru cel mult şapte zile.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Tratamentul primise deja încă din luna martie 2022 autorizaţia de comercializare pe piaţă în Uniunea Europeană, însă decizia anunţată atunci de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) viza folosirea acestui cocktail de anticorpi doar ca o terapie preventivă de pre-expunere împotriva COVID-19 pentru adulţii şi adolescenţii de peste 12 ani ale căror sisteme imunitare erau prea slăbite pentru a răspunde la vaccinare.

Tratamentul este deja disponibil în majoritatea ţărilor din Europa.

Cocktailul terapeutic combină două tipuri de anticorpi de sinteză (Tixagevimab şi Cilgavimab) şi se administrează sub forma a două injecţii intramusculare. Tratamentul este considerat eficient împotriva variantei Omicron a noului coronavirus.