- În sudul Californiei tinerii cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani se vaccinează
- Vaccinarea copiilor va contribui la revenirea acestora în bănci anul viitor
- Madagascar a început vaccinare, iar prioritate au cei din sistemul medical
Vaccinarea copiilor, care a început în Statele Unite joi, pare a fi un real succes. Cei cu vârstă între 12 și 15 ani se pot imuniza cu serul de la Pfizer. Oficialii sunt de părere că doar așa copiii vor putea merge în siguranță în excursii și tabere. Iar dacă lucrurile merg bine, toți vor reveni în bănci, la toamnă.
Advertisment
Dacă Statele Unite au dat statul campaniei de vaccinare pentru tineri, Madagascarul abia acum începe vaccinarea pentru personalul din prima linie. Acesta se luptă în prezent cu al doilea val, iar până acum au fost înregistrate în jur de 40.000 de cazuri de coronavirus, potrivit unui bilanț al Universității John Hopkins din SUA.
„Cred că oamenii fac asta pentru a preveni această pandemie de Corona și sper să o facă. Este bine”, a spus Turibio Razafindranaivo.
Recomandări
Partenerii noștri