Vaccinarea la medicii de familie începe prost. Cadrele medicale au primit vaccin, dar nu și ace sau seringi

Nu lăsa vaccinul să îţi strice sărbătorile. Asta pare să fie regula după care facem vaccinările. La sfârșitul anului trecut, medicii nu și-au stricat Crăciunul ca să se vaccineze. Acum, vaccinarea la medicii de familie a fost încurcată de Paște. În București, peste 250 de medici vor să vaccineze anti COVID. Au primit doar dozele de ser, nu și ace sau seringi.

De la DSP nu au aflat când vor primi consumabilele, așa că nu au putut programa pacienții.

„Încă nu am nimic de la DSP. Acum îmi verificam să văd ce stocuri de seringi am pe la cabinet. Nu ştiu dacă ne vor da materiale, când. Cred că singura soluţie e să încercăm să ne aprovizionăm de undeva, ca să demarăm mai repede. Sunt pacienţi pe lista de aşteptare, eu nu am putut să îi programez, pentru că nu pot fără seringi şi ace şi adrenalină“, spune Cosmina Berbecel, medic de familie în București.

Nu te gândi că doar în Bucureşti stăm prost la vaccinarea la medicii de familie. Abia în dimineaţa asta directorii de DSP-uri au intrat în şedinţă, ca să se organizeze.

Direcţia de Sănătate Publică Timiș începe de azi distribuirea dozelor de vaccin, a seringilor aferente împreună cu acele corespunzătoare. În judetul Timiş, până la această dată, 113 medici şi-au aratat disponibilitatea de aderare la campania de vaccinare“, spune Cornelia Bubatu, purtător de cuvânt DSP Timiș.

La Iași, din cei 191 de medici înscriși să vaccineze, în jur de 20 erau azi dimineață prezenți la apel. Mai urmează o ședință, după amiază. La Cluj, din 88 de medici de familie, numai 8 încep azi să vaccineze. În Dolj, din 126 de medici, 32 primesc azi vaccin și consumabile. E atât de dificilă organizarea, încât directorii DSP-urilor din Ilfov, Sibiu și Galați au fost înlocuiți cu funcționari din Ministerul Sănătății, pentru a gestiona mai bine acest lucru.

Este ziua în care vaccinarea ar trebui să devină mai accesibilă. Și noi tot nu știm câți medici de familie încep astăzi vaccinarea, când vor începe să vaccineze toți cei 3.035 de medici și dacă mai vor toți să vaccineze, câți medici de familie au primit ace, seringi și adrenalină.

Exit mobile version