• Vaccinul va fi gata la sfârşitul anului sau la începutul anului viitor.
  • România va primi în prima tranşă 1,3 milioane de doze.
  • Prioritate vor avea medicii şi persoanele vulnerabile.
  • Adrian Marinescu: AstraZeneca ar fi în pole-position.

O veste pe care toată lumea o aşteaptă. Vaccinul anti-COVID va fi gata la sfârşitul anului sau la începutul anului viitor, spune ministrul Sănătăţii, Nelu Tătatru.

România va primi într-o primă tranşă 1,3 milioane de doze, adică 4% din cantitatea ce va fi cumparată iniţial de Comisia Europeană. Vor fi imunizaţi cu prioritate medicii, bătrânii şi persoanele cu boli cronice. Medicul Adrian Marinescu spune că vaccinul dezvoltat de AstraZeneca este cel mai promiţător.

„Sunt cel puţin 4 companii care sunt în studiu de faza a 3-a, ceea ce înseamnă că destul de curând am putea să avem vaccinul anti-COVID. Există şi posibilitatea să fie în acelaşi timp mai multe companii şi poate că ar fi bine să existe mai multe variante pe piaţă. Foarte probabil că dacă vorbim de contraindicaţii, ele vor fi extrem de puţine, cum se întâmplă şi în cazul vaccinului antigripal, dar lucrurile astea vor fi precizate clar atunci când vom avea vaccinul finalizat. În final, este important să avem o vaccinare extinsă, ca să asigure o imunizare între 70-80% dacă vrem într-adevăr să ajungem în punctul în care reuşim să închidem această pandemie”, a declarat Adrian Marinescu, medic infecționist la Institutul „Matei Balș”.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT