• Vaccinul produs de compania belgiană Janssen a fost aprobat de autoritatea de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie
  • Marea Britanie a aprobat până acum patru vaccinuri împotriva COVID-19
  • Peste 38 de milioane de persoane s-au vaccinat în Marea Britanie

Vaccinul anti-COVID-19 produs de Janssen (Johnson & Johnson), care se administrează într-o singură doză, a fost aprobat pentru utilizare în Marea Britanie de către autoritatea de reglementare a medicamentelor din țară, relatează BBC.

Vaccinul, care a arătat o eficiență de 85% împotriva bolii, a îndeplinit standardele de siguranță. Douăzeci de milioane de doze au fost comandate de Marea Britanie și vor fi livrate în decursul acestui an. Va fi al patrulea vaccin utilizat în Marea Britanie în combaterea pandemiei.

Peste 38 de milioane de britanici au primit până acum o primă doză de vaccin, aproape trei sferturi din populația adultă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Este posibil ca vaccinul să fie administrat rezidenților din căminele de îngrijire ca doză de stimulare a imunității înainte de iarnă, deoarece poate fi ușor transportat și depozitat.

Vaccinul a fost deja autorizat de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), Food and Drug Administration (FDA) din SUA și Organizația Mondială a Sănătății (OMS). SUA, Africa de Sud și Uniunea Europeană au întrerupt pentru o perioadă de timp administrarea vaccinului în luna aprilie după ce au fost rapoarte mai multe cazuri de tromboze.