• Vaccinul Moderna este considerat sigur de către FDA
  • Aprobarea finală ar putea fi dată în următoarele două zile
  • Infrastructura pentru campania de vaccinare există deja în țări precum Statele Unite, Marea Britanie și Canada

Vaccinul anti COVID de la Moderna e cu un pas mai aproape de aprobarea finală. Agenția Medicamentului din Statele Unite spune că e sigur și eficient.

La fel ca şi în cazul vaccinului Pfizer/BioNTech, decizia finală ar putea veni în 48 de ore de la publicarea acestui raport preliminar. Asta ar însemna că joi noaptea să fie luată o decizie şi vineri să înceapă distribuţia vaccinului în Statele Unite. Infrastructura e pregătită, a început deja vaccinarea, iar serul Moderna e mai uşor de folosit, se păstrează la -20 de grade Celsius, nu la -70.

Evaluarea FDA spune că cele mai multe efecte adverse severe, în cazul vaccinului Moderna, au apărut după a doua doză de vaccin şi cele mai multe dintre ele au fost la pacienţii tineri, nu la cei de peste 65 de ani. Mărirea ganglionilor limfatici a fost cea mai frecventă reacţie severă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

91% dintre participanţii la studiu au spus că i-a durut locul în care au fost vaccinaţi. 7 din 10 oameni au fost obosiţi, pe 63% i-a durut capul şi aprope 60 la sută au avut dureri musculare. Oamenii care au făcut parte la studii, au spus că toate durerile au dispărut rapid după ce au luat un calmant.