- Vaccinul Moderna va fi administrat și copiilor de peste 12 ani, începând din 2 august.
- Valeriu Gheorghiță: „Din data de 2 august în România se va putea vaccina cu vaccinul de la compania Moderna pentru grupa de vârstă 12-17 ani.“
România va administra și tinerilor de peste 12 ani vaccinul produs de compania Moderna, a anunțat, marți, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiță.
„Din data de 2 august în România se va putea vaccina cu vaccinul de la compania Moderna pentru grupa de vârstă 12-17 ani. În aceste zile se optimizează platforma națională de programare, care să permită începând cu 1 august programarea celor care doresc“, spune Valeriu Gheorghiță.
El precizează că procedurile sunt similare cu populația de pete 18 ani, respectiv administrarea a două doze la interval de 28 de zile, iar consimțământul adulților este obligatoriu.
Pe 23 iulie Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat extinderea indicației de administrare a vaccinului de la compania Moderna pentru grupa de vârstă 12-17 ani.