• Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a fost vaccinat marți
  • Gheorghiță a fost imunizat la Centrul de vaccinare pentru COVID-19 amenajat în cadrul Ambulatoriului Integrat al SUUMC București

ACTUALIZARE 5 ianuarie, ora 09.05. Medicul Vasile Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a fost vaccinat în această dimineață.

„Știința a triumfat, știința este alături de noi. Sunt onorat și mândru că împreună cu colegii mei ne ocupăm de organizarea campaniei de vaccinare. În imediata perioadă ne dorim ca vaccinurile să fie distribuite celor care au cea mai mare nevoie de acest vaccin”, a spus Gheorghiță, după ce s-a vaccinat.

„E timpul să reducem consecințele negative ale acestei pandemii, să limităm pierderile de vieți omenești”, a spus el.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Gheorghiță a vorbit și despre scepticismul exprimat de unii români față de vaccinarea împotriva COVID.

„Sunt încrezător că împreună putem risipi acest virus al neîncrederii și putem să facem front comun. Doar împreună putem să ieșim din această pandemie și să revenim la o viață normală”, a spus el.


Colonel medic dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare și medic primar boli infecțioase la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”, va fi vaccinat marți, 5 ianuarie, începând cu ora 9.00.

Valeriu Gheorghiță va fi vaccinat la Centrul de vaccinare pentru COVID-19 amenajat în cadrul Ambulatoriului Integrat al SUUMC București.

Până duminică, 13.596 persoane au fost vaccinate în total în România.

Coordonatorul Comitetului Naţional pentru Planificarea Vaccinării Covid-19 în România, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat că etapa a doua a vaccinării ar putea începe după 15 ianuarie. Astfel, vaccinarea persoanelor vulnerabile, cu risc să dezvolte infecții severe, ar putea începe după jumătatea lunii ianuarie.

„Intenționez ca după jumătatea lunii ianuare să începem vaccinarea pentru persoanele vulnerabile, cu risc să dezvolte infecții severe”, declara Valeriu Gheorghiţă.