• Medicul Valeriu Gheorghiță este coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.
  • Gheorghiță: „Începând cu data de 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele care deservesc activități esențiele pentru doza 1”.
  • Medicul a dat asigurări că se va menține același ritm pentru restul persoanelor programate.

Persoanele care deservesc activități esențiale vor fi reprogramate la vaccinare, începând cu data de 28 ianuarie, a anunțat marți Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare. Decizia a fost luată ca urmare a unui deficit de doze de vaccin, care ajunge la 117.000.

„Avem un deficit de doze de 117.000. Acest deficit este generat în mare parte de faptul că în săptămâna 18-24 ianuarie am recepționat cu circa 51,3% mai puține doze decât trebuiau să fie alocate, reprezentând de fapt 93.340 doze”, a anunțat Valeriu Gheorghiță.

Reprogramări pentru persoanele care deservesc activități esențiale

Acesta a spus că soluția pentru continuarea campaniei de vaccinare fără afectarea dozelor de rapel, a vaccinării persoanelor cu boli cronice, a celor de peste 65 de ani și a persoanelor din centrele medico-sociale, centrele de dializă și a persoanelor nedeplasabile de la domiciliu este reprogramarea începând cu 28 ianuarie cu 10 zile a persoanelor care deservesc activități esențiale.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Începând cu data de 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele care deservesc activități esențiele pentru doza 1, ceea ce reprezintă 35.304 persoane, vor fi reprogramate în ordinea programării din 28 ianuarie, prima zi va fi 8 februarie. Se translatează cu 10 zile mai târziu”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Perioada dificilă pentru România, până în 15 februarie

Acesta a dat asigurări că se va menține același ritm pentru restul persoanelor programate și că sunt asigurate dozele de rapel pentru persoanele vaccinate până acum.

Coordonatorul campaniei de vaccinare susține că perioada dificilă pentru România este până în 15 februarie: „Este un moment pe care dorim să îl depășim împreună, prin solidaritate, e un moment în care trebuie să avem răbdare”.

Valeriu Gheorghiță susține că astfel de probleme au înregistrat multe țări europene, care au decis fie decalarea vaccinărilor, fie reducerea numărului de persoane programate sau prin reducerea dozelor administrate zilnic.