Coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiță, compară pandemia cu un război, în timpul căruia este de înțeles că sunt persoane ezitante, cărora le e teamă să folosească arma, în cazul nostru, vaccinul. El spune că aceste persoane trebuie să fie convinse la timp de beneficii.

Col. dr. Valeriu Gheorghiță compară pandemia cu războiul.

„Suntem ca într-un război. Chiar dacă noi nu vedem cu ochiul liber acest inamic, vedem cât de mult rău poate să facă şi acest inamic este virusul. Dar noi avem o armă la îndemână care se numeşte vaccin. Unii ştiu să folosească deja această armă, ştiu cum să se apere şi s-au vaccinat. Sunt încă multe persoane care sunt ezitante, cărora le e frică să folosească acestă armă şi înţelegem acest lucru. Din acest motiv suntem aici, să le arătăm oamenilor cum să folosească această armă, în final cum şi de ce trebuie să se vaccineze”, a spus Gheorghiță, joi, în cadrul evenimentului dedicat campaniei „Oameni ca mine”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Gheorghiță spune că dacă nu folosim vaccinul, inamicul, care este virusul SARS-CoV-2 „va avea mână liberă”: „Va avea drum liber să infecteze în continuare mii de oameni, să genereze multe cazuri grave, care au nevoie de spitalizare, de internare în secţia de Terapie Intensivă… vedem că în momentul de faţă capacitatea secţiilor de Terapie Intensivă este la maxim şi în fiecare zi sute de români mor din cauza COVID-19 pentru că au fost expuşi acestor teorii ale dezinformării și pentru că nu am reuşit să îi convingem la timp de beneficiile şi importanţa vaccinării”.

7.397.941 de români au fost vaccinați până acum cu prima doză, 6.681.072 cu schemă completă, iar 1.106.455 au primit și a treia doză.