- Mexicul a confirmat primul caz de variolă a maimuţei.
- 20 de ţări în care variola maimuţei nu este endemică au raportat focare ale acestei boli virale.
- Virusul este derivat de la primate și alte animale sălbatice.
Mexicul a raportat sâmbătă primul caz confirmat de variolă a maimuţei în această ţară, potrivit secretarului adjunct pentru sănătate, Hugo Lopez-Gatell. Pacientul este un rezident permanent din New York, în vârstă de 50 de ani, care este tratat în Mexico City, a precizat Lopez-Gatell pe Twitter, citat de Reuters.
„Probabil că a fost infectat în Olanda”, a scris Lopez-Gatell, adăugând că pacientul a fost izolat şi se află într-o stare stabilă.
Vineri, Argentina a devenit prima ţară din America Latină care a raportat un caz de variolă a maimuţei. Aproximativ 20 de ţări în care variola maimuţei nu este endemică au raportat focare ale acestei boli virale, cu peste 200 de infecţii confirmate sau suspectate, majoritatea în Europa.
Aceste focare stârnesc îngrijorare deoarece variola maimuţei, care se răspândeşte prin contact apropiat şi a fost descoperită pentru prima dată la maimuţe, apare în principal în Africa Centrală şi de Vest şi doar foarte rar se răspândeşte în alte părţi.
Organizația Mondială a Sănătății nu crede că focarul de variola maimuței din Europa și America de Nord ar necesita vaccinarea în masă a populației.
Autoritățile sanitare din Europa și America de Nord studiază peste 100 de cazuri confirmate de variola maimuței, cel mai mare focar de virus în afara Africii.
Această infecție virală este endemică în Africa de zeci de ani și a îmbolnăvit mii de oameni în ultimele 5 decenii. În Congo, doar din luna ianuarie, au fost infectați cu această boală 1200 de oameni și 58 au murit. În SUA, peste 200 de persoane din 27 de state americane au fost infectate cu această boală în 2021, fără ca autoritățile să poată spune sigur de unde au luat această boală, potrivit Sky.com.