• Centrul de Sănătate Publică Chișinău a depistat bacteria pe nisipul plăjii Vadul lui Vodă și în apa Nistrului.
  • Autoritățile îi avertizează pe cei care fac plajă și se scaldă să facă duș după ce ies din apa râului și să evite contactul acesteia cu ochii și gura.
  • Bacteria descoperită lângă Chișinău NU cauzează holeră, însă poate cauza simptome gastrointestinale severe.

Vibrionul holeric a fost depistat de autoritățile sanitare din Municipiul Chișinău pe plaja Vadul lui Vodă, a declarat șeful Direcției generale asistență medicală și socială, Boris Gîlca.

În perioada estivală, specialiștii preiau regulat studii de santinelă din bazinele acvatice. Conform ultimelor probe, Centrul de Sănătate Publică Chișinău a identificat vibrionul holeric pe nisipul plajei Vadul lui Vodă și în apa Nistrului. Au fost preluate până acum probe din trei lacuri din Municipiul Chișinău, urmând ca și celelalte să fie verificate, relatează presa locală.

Vibrionul holeric apare în ape care prezintă o ușoară salinitate și unele tulpini ale acestei bacterii cauzează holera. Varianta descoperită în Republica Moldova nu face parte din cele mai periculoase variante ale bacteriei, însă ingerarea apei contaminate poate induce simptome severe, precum greață, vomă și diaree.

Recomandări

LE FACEM FAȚĂ?
PRAFUL SAHARIAN ACOPERĂ GRECIA
CE ALEGE ZUCKERBERG ÎN MODĂ
CONGRESUL DĂ 95 MLD. PENTRU UCRAINA - ISRAEL - TAIWAN
FAC BAIE DE MULȚIME
A VĂZUT MOARTEA CU OCHII

Deși autoritățile au anunțat prezența vibrionului holeric pe plajă, zona de agrement continuă să fie aglomerată în sezonul estival. Plaja de la Vadul lui Vodă este un loc popular printre locuitorii Chișinăului, care vin să se odihnească aici în weekend-uri.