Vino să donezi. Stocurile de sânge din Iaşi sunt inexistente, iar operaţiile sunt amânate

- Doar 30 de persoane au venit ieri să doneze sânge la Iaşi, în condiţiile în care pentru a asigura necesarul de sânge pentru spitalele din capitala Moldovei e nevoie de minimum 80 de donatori
- La Spitalul Sfântul Spiridon, cea mai mare unitate medicală din zona Moldovei operaţiile sunt amânate până se găseşte sânge şi se operează doar urgenţele
- Criză e în fiecare august, îţi spune Diana Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD, dar ca acum nu a fost niciodată
Covid sau nu, în orice spital, oricând e nevoie de sânge, mai ales în cele în care sunt tratate urgenţele. Regula e că pacientul nu trebuie să aştepte niciodată sângele, ci invers: sângele să aştepte să fie folosit. Dar în ultima vreme această regulă este încălcată în fiecare zi. Frigiderele de sânge din cea mai mare unitate medicală din zona Moldovei sunt goale. Donatorii sunt mai puţini decât solicitările din spitale, iar faţă de anul trecut, media acestora a scăzut cu peste 20 la sută. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU SMURD Iaşi îţi spune că pacienţi care să aibă nevoie de sânge vin încontinuu la spital, iar cazuri grave sunt chiar şi 5 pe zi. Doar că sânge nu mai au de unde să ceară.
DIANA CIMPOEŞU, medic şef UPU SMURD Iaşi: „Este o criză pe care luna august o aduce în fiecare an, este o criză însă mai mare în acest an“
LAVINIA SCRIPCARU, directorul Centrului de Transfuzii Iaşi: „Ieri au donat 30 de donatori şi în acest context solicitările cumulate ale spitalelor numai pe componențele de grup sanguin zero erau 38. Deci, vă daţi seama că aceste solicitări nu au cum să fie asigurate. Făcând o investigare a aceleiaşi perioade a anului precedent, s-a constatat o scădere cu peste 26 % din numărul de donatori“.
DIANA CIMPOEŞU, medic şef UPU SMURD Iaşi: „Foarte clar că pacienţii care sunt programaţi pentru intervenţii chirurgicale ortopedice sau de chirurgie generală sunt amânaţi o zi două până se găseşte un donator, până se găseşte o resursă de sânge, fie în judeţul Iaşi, fie în judeţele din regiunea de nord est.“
- O navă comercială sub pavilionul Insulelor Comore s-ar fi scufundat în Marea Neagră, la 13 mile marine de Portul Constanța: Nouă răniți și trei dispăruți
- Nicușor Dan, pentru Bloomberg: „Rusia încearcă să escaladeze războiul din Ucraina, încearcă să provoace statele europene. Nu am fost pregătiți pentru un asemenea război hibrid”
- Indicele Populismului Autoritar: România este pe locul trei în Europa la votul anti-establishment
- Premierul Luca Niculescu, după incidentele din Bistrița și Pitești: „Vreau să stabilim foarte rapid un plan integrat pentru creșterea siguranței în școli”
- Trump spune că Elon Musk a restabilit accesul Ucrainei la Starlink