• Primii rinichi de porc au fost deja transplantați cu succes la doi pacienți.
  • La nivel mondial, peste 90.000 de persoane așteaptă acum un transplant de rinichi.
  • Modificările genetice ale rinichilor au ca scop minimizarea respingerii organului.

Xenotransplantul sau transplantul de organe de la animale într-un corp uman, pare că prinde avânt în domeniul chirurgiei. Primii doi rinichi de porc editați genetic au fost transplantați deja la oameni și până acum, par să funcționeze.


Primii rinichi de porc au fost deja transplantați


Transplanturile de rinichi de porc sunt denumite de oamenii de știință noile arme ale medicinei moderne. Este un progres uimitor într-un domeniu în care din păcate, există un deficit major și anume organele umane care pot fi transplantate unui pacient în stare critică. S-a declasat astfel o cursă între marile companii din acest domeniu. Studiile clinice se fac tot pe animale, iar toamna trecută cercetătorii au demonstrat că un organ de porc ar putea funcționa pe termen lung, la maimuțe cel puțin.

Primii rinichi de porc au fost deja transplantați cu succes la doi pacienți. Există o diferență totuși între ei, pe care medicii o urmăresc foarte atent, unul din rinichi a fost modificat genetic de 69 de ori, în schimb celălalt doar o singură dată. Modificări genetice sunt menite să facă aceste organe mai sigure. Scopul este de a oferi un organ care să funcționeze în mod corespunzător, minimizând în același timp riscurile de respingere și maximizând siguranța pe termen lung.

Recomandări

NEGOCIERI APROAPE GATA
SUSPECTUL E ARESTAT
AVION DOBORÂT ÎN MARE
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

Potrivit rețelei de prelevare și transplant de organe, aproape 90.000 de persoane așteaptă în prezent un rinichi. La nivel mondial, nu există fizic suficiente organe pentru a salva viețile în timp util. Următoarele luni sunt un test important pentru a urmări cum funcționează sistemul imunitar, cum tolerează el organele pe termen lung.

Citește și