Alexander Zverev a câștigat Roland Garros 2026, primul titlu de Grand Slam din carieră

- Germanul l-a învins în finală pe Flavio Cobolli în cinci seturi.
- Zverev devine primul jucător german care câștigă Roland Garros.
- De-a lungul turneului, Zverev i-a învins pe Bonzi, Machac, Halys, De Jong, Jodar, Mensik și Cobolli.
Alexander Zverev a câștigat duminică primul titlu de Grand Slam din carieră, după o finală spectaculoasă la Roland Garros, în care l-a învins pe italianul Flavio Cobolli. Germanul s-a impus în cinci seturi, 6-1, 4-6, 6-4, 6-7(5), 6-1, după un meci care a durat 4 ore și 19 minute.
La 29 de ani, Zverev bifează în sfârșit un trofeu major, după trei finale pierdute în anii trecuți: US Open 2020, Roland Garros 2024 și Australian Open 2025. De această dată, a gestionat mai bine momentele importante și a făcut diferența în setul decisiv.
Meciul a început clar în favoarea lui Zverev, care a dominat primul set și l-a câștigat rapid, 6-1. Cobolli și-a revenit însă în setul al doilea, a jucat mai sigur și a egalat situația, 6-4.
Germanul a trecut din nou la conducere după ce a câștigat setul trei, tot cu 6-4. În setul patru, italianul a luptat puternic și a împins meciul în decisiv, câștigând tie-break-ul cu 7-5.
În ultimul set, Zverev a fost clar mai solid și a închis meciul fără emoții, 6-1.
Zverev, locul 3 mondial și al doilea favorit la Paris, devine astfel primul jucător german care câștigă Roland Garros, după 30 de ani de la câstigarea Australian Open de către Boris Becker.
De-a lungul turneului, Zverev i-a învins pe Bonzi, Machac, Halys, De Jong, Jodar, Mensik și Cobolli, pierzând doar patru seturi până la trofeu.