Ana Maria Brânză, campioană mondială la spadă: „Nu simt că mi-am sacrificat copilaria pe altarul performanței“

Când îți dorești cu adevărat să ajungi sus, te dezici de multe lucruri. Sau le poți transforma din obiceiuri și plăceri, într-o motivație adevarată.

Ana Maria Branza, campioană mondială la scrimă, a declarat pentru Aleph News: Nu simt că mi-am sacrificat copilaria pe altarul performanței, dar bineînțeles că au fost renunțări, mai ales în a doua parte a carierei în care am lipsit din momente importante din vița de familie și din vieșile prietenilor mei.

Cât despre partea de alimentație n-aș putea să spun vreodată că am fost sportivul care să renunțe la, nu știu, să spun, o prajitură sau o recompensă. Știam că fiecare amandină se va traduce într-un număr mai mare de fandări.”

Ana Maria Brânză s-a născut în 26 noiembrie 1984, la Bucureşti. În 2008, la JO de la Beijing, a cucerit medalia de argint. A câştigat titlul mondial cu echipa de spadă a României în 2010 (Paris) şi 2011 (Catania). A fost medaliată cu bronz la CM 2002 (Lisabona) şi 2011 (Catania), la individual. La CE a obţinut titlul cu echipa în 2006 (Izmir), 2008 (Kiev), 2009 (Plovdiv) şi 2011 (Sheffield), precum şi locul 2 în 2008 (Kiev) şi 3 în 2011 (Sheffield), la individual, conform Wikipedia.

Exit mobile version