„Am 37 de ani, mă dor toate, m-am chinuit, e cea mai muncită şi mai chinuită medalie din toată cariera mea, aşa că nu-mi pasă de aurul care este la gâtul lui Sun Yiwen”, a declarat Ana-Maria Popescu (Brânză) după ce a câştigat medalia de argint la spadă la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Declaraţia a fost postată pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Scrimă.

„Îmi pasă de bucăţica asta de metal pe care mi-am dorit-o pentru mine. Şi o am, şi asta e cel mai important. Şi dacă la Beijing n-am avut maturitatea necesară să mă bucur de acea medalie, acum sunt foarte mulţumită de ce-am reuşit să fac. E maxim din ce puteam să fac, la ce pregătire am avut, la ce chin şi la cât contează sportul în România, trebuie s-o spunem şi pe asta. A fost minunat ce-am reuşit să fac astăzi”, a spus Ana-Maria Popescu (Brânză).

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Aflată la a cincea participare la Jocurile Olimpice, spadasina Ana Maria Popescu a obţinut pentru a doua oară în carieră, la 36 de ani, medalia olimpică de argint, în proba de spadă individual. Medalia obţinută de Popescu este totodată şi prima a delegaţiei României la Tokyo 2020.

Popescu a fost învinsă, sâmbătă, în finală, de sportiva chineză Yiwen Sun, favorita numărul 4 a turneului olimpic, cu 11-10, la tuşa de aur.

Campioană olimpică cu echipa, în 2016, la Rio de Janeiro, şi vicecampioană la individual, în 2008, la Beijing, Ana Maria Popescu a decis in extremis să participe la actuala ediţie a Jocurilor, cea de a cincea ediţie la care participă în carieră, după ce în 2020 a suferit o intervenţie chirurgicală.