• Australianul Darren Cahill a transmis pe Instagram un mesaj în legătură cu presupusul caz de dopaj al Simonei Halep.
  • Simona Halep şi Darren Cahill au lucrat împreună şase ani, perioadă în care tenismena a obţinut cele mai mari performanţe.
  • Darren Cahill a decis să-şi expună punctul de vedere pe Instagram. 

Simona Halep şi Darren Cahill au lucrat împreună şase ani, perioadă în care tenismena a obţinut cele mai mari performanţe.

Vineri, Simona Halep(31 de ani, locul 9 WTA), campioană la Roland Garros şi de la Wimbledon, a fost suspendată provizoriu din circuit după ce a picat un test anti-doping la US Open 2022, ediţie la care a pierdut în primul tur. 

Darren Cahill a decis să-şi expună punctul de vedere pe Instagram. 

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Mesajul integral transmis de antrenor: 

Chiar dacă nu mai lucrez cu Simona, aş vrea să mă adresez clar persoanei pe care o cunosc şi sportivei cu care am lucrat timp de 6 ani.

În primul rând, şi cel mai important, NU există nicio şansă ca Simona să fi luat cu bună ştiinţă sau în mod intenţionat vreo substanţă de pe lista substanţelor interzise. Niciuna. Zero.

Ea este o atletă care a subliniat orice lucru care i-a fost prescris de un profesionist medical (ceea ce a fost rar) sau orice supliment pe care l-a folosit sau l-a luat în considerare. Simona a uzat des cuvintele «vă rugăm să verificaţi de două ori acest lucru, de trei ori acest lucru pentru a vă asigura că este legal, sigur şi permis. Dacă nu sunteţi sigur, nu-l iau» .

Amândoi credem în programul de testare ITIA şi discutam adesea despre numărul de ori în care a fost testată, atât la turnee, cât şi la întâmplare. Ea a făcut-o fără să se plângă, având siguranţa că ştia că şi alţi sportivi sunt testaţi la fel de des. Pentru ea era important să concureze împotriva unor sportivi curaţi. Este important pentru toată lumea şi, deşi sistemul nu este perfect, funcţionează.

„Simona iubeşte jocul” 

Integritatea Simonei este ireproşabilă, îşi respectă colegii, iubeşte jocul şi are întotdeauna picioarele bine înfipte în pământ, fiind o campioană modestă.

Am stat cu mândrie şi admiraţie în faţa persoanei care s-a maturizat, urmărind compasiunea pe care a arătat-o celorlalţi. Nu mă refer la lucrurile pe care lumea tenisului ajunge să le vadă, ci vorbesc despre bunătatea şi grija pe care foarte puţini au norocul să le experimenteze. Genul de acţiuni care sunt făcute din dragoste şi nu pentru publicitate.

„Onestitatea, cea mai mare putere a Simonei” 

Onestitatea a fost întotdeauna cea mai mare putere şi cea mai mare slăbiciune a ei. Râdeam adesea de faptul că nu ştie să joace şi nu ştie să spună o mică minciună albă. Puneţi-i o întrebare într-o conferinţă de presă şi ea va da un răspuns sincer. Îşi poartă starea de spirit pe umăr pentru ca lumea să o vadă, la bine şi la rău. Aceasta este Simo. Ceea ce vedeţi este ceea ce obţineţi. Şi-a construit o carieră şi o moştenire uimitoare făcând lucrurile pe calea cea mai grea. Aşa cum trebuie.

Acum va urma un proces care va dezvălui răspunsurile la multe întrebări. Aşa cum a spus Simona, cel mai greu meci din viaţa ei începe acum.

Eu cred în ea. Întotdeauna am crezut şi pot spune sincer că niciodată nu am crezut mai mult ca acum în această problemă. Sunt alături de Simo” .