- Argentina și-a păstrat trofeul Copa America.
- Spania a obținut titlul de campioană europeană.
- Yamal este cel mai bun tânăr jucător de la Euro 2024.
În Spania e una grande fiesta. Furia Roja a ridicat trofeul Euro 2024, după ce a trecut de Anglia cu 2-1. A fost încununarea perfectă pentru un turneu pe care l-a dominat de la un capăt la altul. Iar dovada vine și de la observatorii tehnici ai Campionatului, dintre care face parte și Ionuț Lupescu.
Jucătorul campionatului a fost desemnat mijlocașul spaniol Rodri, iar cel mai bun tânăr jucător e tot spaniol, puștiul Lamine Yamal. Regele Charles și-a îndemnat echipa să țină capul sus pentru că, oricum, a obținut o performanță extraordinară.
Dincolo de Atlantic, trupa lui Messi și-a apărat trofeul Copa America, obținut la precedenta ediție, chiar dacă Messi a ieșit în lacrimi după o accidentare la gleznă. Scorul final a fost Argentina – Columbia, 1 la 0, cu un gol înscris în prelungiri.
Duelul din teren a fost însă amânat cu 80 de minute de fanii columbieni, care s-au luat la bătaie cu forțele de ordine și au forțat intrarea fără bilet la meci.